Despărțirea: decizia grea, doliul și amintirea

Am amânat mult scrierea acestui articol. E cel mai greu din serie, pentru că atinge locul cel mai dureros din viața oricărui iubitor de animale. Dar ar fi fost necinstit să vorbesc despre adopție, joacă, plimbări și bătrânețe fără să vorbesc și despre final. Pentru că, dacă iubim animale, vom trăi, inevitabil, și despărțirea de ele.

Am pierdut mai mulți prieteni de-a lungul anilor. Fiecare pierdere a fost diferită și fiecare m-a învățat ceva. Nu am răspunsuri perfecte. Am doar experiența unui om care a trecut prin asta de mai multe ori și care ar fi vrut ca cineva să-i vorbească sincer despre acest subiect înainte.

Calitatea vieții, întrebarea centrală

Când un animal îmbătrânește sau se îmbolnăvește grav, întrebarea care începe să ne bântuie este: „Cum știu când e momentul?” Nu există un răspuns simplu, dar există o întrebare care m-a ajutat: cum arată viața lui acum, zi de zi?

Mă gândesc la lucrurile care îi aduceau bucurie. Mai mănâncă cu plăcere? Mai vine să mă salute? Mai are zile în care se joacă sau iese cu interes la plimbare? Se poate mișca fără durere? Poate să-și facă nevoile normal? Doarme liniștit? Și, mai ales, sunt mai multe zile bune decât rele?

Unii oameni își notează zilnic într-un calendar dacă ziua a fost bună sau rea. Eu am făcut asta pentru ultimul meu câine. Când zilele rele au început să le depășească pe cele bune, calendarul mi-a arătat ceea ce inima refuza să vadă.

Discuția cu medicul veterinar

Medicul veterinar este cel mai bun partener în această etapă. Îți poate spune cât de mult suferă animalul, ce opțiuni de tratament sau de îngrijire paliativă mai există și ce îl așteaptă în continuare. Nu te teme să-l întrebi direct: „Dacă ar fi animalul tău, ce ai face?” Mulți medici răspund cu sinceritate și cu multă blândețe.

Un medic bun nu te va grăbi și nici nu te va face să te simți vinovat. Te va ajuta să iei o decizie informată, în timpul tău, atât cât situația permite.

Citește șiCând prietenul tău îmbătrânește

Eutanasia, un ultim act de grijă

Cuvântul în sine sună greu. Dar mulți iubitori de animale, eu printre ei, au ajuns să privească eutanasia ca pe un ultim gest de iubire: alegerea de a-l scuti pe prietenul nostru de o suferință pe care nu o mai poate vindeca nimeni. E o decizie pe care o luăm pentru el, chiar dacă ne frânge inima.

O frază pe care am auzit-o de la un medic veterinar mi-a rămas în minte: e mai bine cu o săptămână prea devreme decât cu o zi prea târziu. Nu e o regulă absolută, dar m-a ajutat să înțeleg că amânarea, oricât de omenească, poate însemna zile de suferință pentru animal.

Dacă te hotărăști, întreabă medicul cum se desfășoară procedura. De obicei, animalul primește întâi un sedativ, care îl liniștește și îl adoarme, iar apoi medicamentul care îi oprește inima. Întreabă dacă procedura se poate face acasă, unde animalul se simte în siguranță. Gândește-te dacă vrei să fii prezent. Eu am ales de fiecare dată să fiu acolo, să-i țin capul în mâini și să-i vorbesc. Nu e alegerea potrivită pentru toată lumea și nu e nimic greșit dacă alegi altfel.

Gândește-te din timp, dacă poți, și la ce urmează: înmormântare, incinerare individuală sau comună. E mult mai greu să iei aceste decizii în momentul despărțirii.

Doliul este real

Durerea după pierderea unui animal este reală și poate fi profundă. Uneori, oamenii din jur nu înțeleg. „Era doar un câine.” „Ia-ți altă pisică.” Aceste fraze, chiar dacă sunt rostite fără rea-voință, pot răni. Pentru noi, acel animal a fost un membru al familiei, un tovarăș zilnic, martorul unor ani din viața noastră.

Dă-ți voie să plângi. Dă-ți voie să-ți fie dor. Casa va părea nefiresc de liniștită. Te vei surprinde ascultând după pași care nu mai vin sau pregătind castronul din obișnuință. Toate acestea sunt normale.

Vorbește cu oameni care înțeleg: prieteni care au trecut prin aceeași pierdere, grupuri de sprijin pentru cei care și-au pierdut animalele de companie. Dacă durerea devine copleșitoare, dacă nu mai poți funcționa în viața de zi cu zi sau dacă tristețea nu se ameliorează deloc în timp, cere ajutorul unui psiholog. Nu e o slăbiciune. Este grija pe care o meriți.

Copiii și pierderea

Dacă în familie sunt copii, vorbește-le sincer, pe înțelesul lor. Expresii precum „a adormit” sau „a plecat departe” pot crea confuzie sau frică. Explică simplu că animalul a murit, că nu se va mai întoarce și că e normal să fie triști. Implică-i, dacă doresc, într-un mic ritual de rămas-bun: un desen, o scrisoare, plantarea unei flori. Pentru mulți copii, pierderea unui animal este primul contact cu moartea. Felul în care îi însoțim îi va ajuta toată viața.

Și celelalte animale

Animalele care rămân în casă pot simți și ele absența. Unele devin mai liniștite, mai atașate sau caută prin casă. Păstrează-le rutina, oferă-le atenție și urmărește dacă mănâncă și se comportă normal. Dacă schimbările persistă, discută cu medicul veterinar.

Amintirea

Fiecare om găsește propriul mod de a-și aminti. Unii păstrează zgarda sau o jucărie. Alții fac un album cu fotografii, plantează un copac sau donează în numele animalului unui adăpost. Eu am un raft cu zgărzile tuturor câinilor mei și o fotografie a fiecăruia. Uneori mă uit la ele și zâmbesc, alteori lăcrimez. Și asta e bine.

Și apoi, poate, din nou

Nu există un moment „corect” pentru un nou animal. Unii oameni simt nevoia să adopte repede, alții au nevoie de ani. Un nou animal nu îl înlocuiește pe cel pierdut. E o poveste nouă, cu personalitatea lui. Când vei simți că inima ta are din nou loc, vei ști.

Am încheiat această serie de 30 de articole aici, la final, pentru că așa se încheie și poveștile noastre cu animalele. Dar nu cred că finalul e cel mai important. Cel mai important e tot ce se întâmplă înainte: plimbările, joaca, serile liniștite, încrederea câștigată pas cu pas. Durerea despărțirii este, în fond, prețul unei iubiri mari. Și fiecare dintre prietenii mei a meritat-o din plin.