Cum ne purtăm cu câinele în parc
Plimbarea în parc trebuie să fie un moment de plăcere și relaxare atât pentru prietenul patruped, dar și pentru dvs. Amândoi aveți nevoie de aer curat și liniște, dar și de socializare și plimbare. Pentru ca plăcerea să nu fie stricată de vreun nefericit eveniment trebuie să aveți în vedere câteva reguli de care să țineți cont ori de câte ori ieșiți la o plimbare în parc.
Pentru ca regulile de mai jos să vă fie de maxim ajutor trebuie să plecăm de la ideea că noi, ca și proprietari, ne cunoaștem cel mai bine câinele. Îi știm capriciile, știm ce-l deranjează, dar și ce-l entuziasmează peste măsură, în general cam tot ceea ce-l poate face să se comporte anormal într-o anumită situație.
Parcurile unde sunt locuri speciale pentru câini sunt adeseori pline de animăluțe dintre cele mai diverse: talii diferite, comportamente diverse, dar și oameni mai mult sau mai puțin atenți. Încăierările între câini sunt de evitat, așa cum de evitat sunt și alte evenimente care pot avea ca subiect cățelul dumneavoastră. Să nu uităm, pe aleile parcului sunt copii care reacționează imprevizibil la vederea unui cățel, dar și bicicliști, rolleri etc.
Atâta vreme cât nu suntem într-un spațiu “safe” pentru câine – acele țarcuri amenajate special pentru agrementul câinilor, trebuie să fim permanent atenți și dacă preferăm să nu ținem câinele în lesă să avem grijă ca el să fie permanent în aria noastră vizuală și destul de aproape pentru a putea interveni în caz de nevoie. Dacă parcul este aglomerat și considerăm că pot surveni momente mai puțin plăcute, atunci ar fi bine ca până în locul de joacă să ținem cățelul în lesă. Purtarea lesei este, de fapt, o condiție obligatorie pentru plimbarea în parc, fapt semnalat, de obicei, și de semnele plasate de administrația parcului. Trebuie să le respectăm!
Flexi Lesa Flexi Banda Classic XS 3 m 12 kg Negru 11821
de la 65,29 lei
la 2 magazine
Compară prețurile →
În funcție și de rasă, dar și de comportament, trebuie să aveți grijă la modul cum se manifestă animăluțul dumneavoastră. Unii câini înțeleg să se joace într-un mod puțin mai agresiv, pot interacționa mai violent cu alți câini. Trebuie să fiți atenți și să evitați hârjonelile care se pot transforma în lupte.
Pentru a verifica starea de vigilență a cățelului, pentru a vedea că este permanent ancorat în realitate este bine ca din când în când să-l chemați. Dacă nu vine imediat la dvs. încercați să-l mai domoliți. Dacă răspunde instantaneu musai să-l felicitați, să-i arătați că se află pe drumul cel bun.
Așa cum spuneam, câinele trebuie să se afle permanent în raza dvs. vizuală și destul de aproape încât vocea să vă fie auzită. Dacă în țarcul special amenajat pentru câini nu se află și alte animale, îl puteți lăsa să zburde mai mult, să ia distanță mai mare. Acolo nu aveți de ce să vă temeți.
Reguli pentru plimbarea în parc:
- Asigurați-vă că animăluțul este la zi cu toate vaccinările.
- Nu mergeți în parc cu cățelușele în călduri.
- Nu duceți în parcurile aglomerate puii de cătei. Sistemul lor imunitar nu este îndeajuns de dezvoltat.
- Utilizați lesa ori de câte ori considerați că este necesar. Atât pentru a nu se rătăci cățelul, dar și, mai ales, pentru a evita interacțiunile mai dure cu alți câini.
- În cazul în care câinele dă dovadă de un comportament agresiv, puneți-i lesa și îndepărtați-l de zona în care dădea semne de violență.
- Nu lăsa câinele să sape gropi. Nu este nici plăcut, mai mult poate deveni periculos pentru alți câini sau chiar oameni. Un copil alergând pe iarbă își poate ușor suci o gleznă într-o astfel de groapă. În plus, dacă încurajăm un astfel de comportament în parc trebuie să ne așteptăm ca și acasă, în curte, să avem parte de adevărate tranșee.
- Respectă regulile parcului, acolo unde ele sunt afișate.
- Nu în ultimul rând, nu uita să cureți după câine, de fiecare dată. Când plecați de acasă trebuie să vă asigurați că aveți 2-3 pungulițe în buzunar.
Sursa foto: sxc.hu
Produse potrivite: accesorii pentru câini

Lesa pentru caini M-Pets Urban Style Leash

Lesa caine lant za scurta cu maner 1.6x90 cm

Ham pentru caini Premium One Touch Albastru XS-S 30-40 cm 10 mm
