Beagle, un câine inteligent, extrem de prietenos, dar și pretențios

Echipa 4pede 26 mai 2015 7 min de citit
Foto: Paola Zorro, wordpress · domeniu public (CC0)
  • Denumire: Beagle
  • Origine: Marea Britanie
  • Talie: mică
  • Categoria rasei: Hound
  • Speranța de viață: 11 – 15 ani
  • Temperament: Blând, inteligent, echilibrat, determinat, prietenos, entuziasmat
  • Înălțime și greutate: masculi/femele: 33 – 41 cm; masculi 10 – 11 kg, femele 9 – 10 kg
  • Culori: trei culori, ciocolatiu, alb-maron, roșu-alb, portocaliu-alb, lămâie-alb
  • Hrana pentru câinii Beagle

Prezentare

E dificil să reziști ochilor câinelui Beagle cu expresia lor blândă și rugătoare. Este un câine sociabil, în general se înțelege bine cu alte animale și prietenii lor umani — gândesc că fiecare persoană sau animal va fi noul său prieten.

Cel mai important lucru de reținut cu privire la un Beagle este că el vânează după miros. Nasul său este partea cea mai importantă din anatomia sa, capul său este tot timpul îndreptat spre pământ, căutând o urmă de interes pentru a o urmări. Câinii Beagle au aproximativ 220 de milioane de receptori în comparație cu 5 milioane aproximativ în cazul oamenilor.

Câinii Beagle sunt vânători înnăscuți de prăzi mici. Datorită dimensiunii sale, și temperamentului său blând, câinii Beagle se simt foarte bine în apartamente, cu condiția ca proprietarul să fie dispus să facă plimbări de câteva ori pe zi, indiferent de vreme. Au nevoie de foarte mult exercițiu, în jur de o oră pe zi, dacă este posibil. Dacă sunt lăsați fără exercițiu, Beagles pot dispune de un comportament distrugător.

Personalitate și temperament

Câinii Beagles sunt fericiți, deschiși și iubitori, indiscreți, determinați și focusați pe mâncare. Sunt câini prietenoși și distractivi. Te vor face să râzi, dacă nu să plângi, atunci când fac prostii.

Royal Canin Royal Canin Beagle Adult hrana uscata caine, 3 kg de la 88,52 lei 118,03 lei −25% la 5 magazine Compară prețurile →

Ca fiecare câine, și câinele Beagle are nevoie de socializare timpurie – expunere la diverse tipuri de situații, peisaje, sunete și experiențe. Este un câine plin de energie, și îi place foarte mult în compania familiei. Sunt foarte activi, iar energia lor îi face companioni excelenți pentru copii. Nu prezintă niciodată semne de agresivitate sau timiditate.

Ferplast Jucarie caine minge cauciuc 5cm TER 6022 de la 13,99 lei la 2 magazine Compară prețurile →

Se adaptează ușor la o mulțime de medii și stiluri de viață. E ușor să-i faci pe plac câinelui Beagle. Este foarte inteligent, iar antrenamentul trebuie realizat cu consecvență, deoarece animalul are tendința să își piardă interesul și să își îndrepte atenția asupra unui alt lucru. Îi plac copiii și poate fi un prieten excepțional pentru alte animale de companie dacă se dezvoltă din timp deprinderile sociale.

Antrenament

Inteligența și disponibilitatea lui de a face pe plac fac din el un adevărat student cu care îți face plăcere să lucrezi. Cu toate acestea, își pierd repede interesul în cazul în care au captat o urmă. În această situație trebuie pus accent pe dresajul care îl învață să asculte. Dacă este antrenat și dresat în mod corect, câinele trebuie să asculte. Consecvența, fermitatea și prietenia sunt metodele obligatorii pentru ca această rasă să exceleze.

Câinele Beagle este foarte activ și îi plac plimbările lungi și viguroase. Îi place foarte mult în aer liber. Luând în considerare că are un instinct vânătoresc foarte puternic, acest câine trebuie ținut în permanență în lesă sau într-un spațiu securizat, deoarece este oricând gata să urmărească o pradă dacă a depistat-o după miros. Se recomandă două plimbări lungi în fiecare zi deoarece este neobosit și plin de energie. Câinele Beagle se simte cel mai bine într-o gospodărie cu curte mare.

Sănătate

Nu toți câinii Beagle suferă de aceste boli, dar este important să le acordăm atenție.

Citește șiBasset Hound, un câine blând și un prieten devotat

Boala de disc intervertebral: Măduva spinării este înconjurată de coloana vertebrală iar între oasele coloanei vertebrale se află discurile intervertebrale care au rolul de a absorbi șocurile și de a permite mișcările normale ale vertebrelor. Discurile sunt făcute din două straturi, un strat exterior fibros și un strat interior cu aspect de jeleu. Boala de disc intervertebral apare atunci când stratul cu aspect de jeleu pătrunde în canalul spinal și împinge către măduva spinării. Compresia pe măduva spinării poate fi minimă, provocând dureri de gât și spate, sau poate fi severă, provocând pierderea simțurilor, paralizie și incontinență urinară și de tranzit. Vătămarea provocată de compresia spinală poate fi ireversibilă. Tratamentul se bazează pe câțiva factori, între care locația, severitatea și perioada de timp care a trecut de la vătămare. Intervenția chirurgicală este deseori necesară pentru a elibera presiunea asupra măduvei spinării, dar nu întotdeauna aceasta are succes.

Displazie de șold: Această afecțiune este ereditară, femurul nu este bine sudat în articulația șoldului. Unii câini prezintă șchiopătare pe unul sau ambele picioare posterioare, sau nu prezintă niciun semn. Această afecțiune se poate depista cu ajutorul radiografiei. Displazia de șold se poate înrăutăți de către factorii de mediu, cum ar fi creșterea în greutate cauzată de o hrană bogată în calorii, sau rănile provocate de sărituri sau căzături.

Glaucom: Câinii Beagle sunt predispuși la glaucom, o afecțiune în care se acumulează presiune în interiorul ochiului. Poate duce la orbire dacă nu este detectată și tratată din timp. Dacă câinele Beagle se scarpină la ochi, lăcrimează, are ochii roșii trebuie dus la clinică imediat pentru consultație. Glaucomul poate deteriora retina și nervul optic în interval de ore, prin urmare, această problemă este una urgentă.

Atrofie retinală progresivă: Aceasta este o boală oculară degenerativă care în final va conduce la orbire din cauza pierderii fotoreceptorilor din spatele globului ocular. Atrofia retinală progresivă se poate detecta cu câțiva ani înaintea semnelor de orbire. Din fericire, câinii își pot utiliza celelalte simțuri pentru a compensa lipsa simțului pierdut, iar poate duce o viață fericită în ciuda pierderii suferite. Tot ce trebuie este să nu muți mobila și obiectele din casă prea des. Crescătorii de elită au câini cu certificate eliberate anual de către medicul veterinar și în mod normal nu cresc câini cu o astfel de boală.

Distichiază: Această afecțiune apare atunci când un rând adițional de gene (cunoscut sub denumirea de distichiae) crește pe glanda sebacee în interiorul ochiului câinelui și se prelungește pe pleoapă. În acest caz ochiul se irită și câinele se scarpină. Distichiaza se tratează chirurgical prin înghețarea excesului de gene cu lichid nitrogen și apoi se procedează la eliminarea acestora. Acest procedeu se numește crioepilare și se face sub anestezie generală.

Epilepsie: Aceasta este o afecțiune neurologică care deseori, dar nu întotdeauna, este moștenită. Epilepsia poate provoca atacuri de apoplexie ușoare sau severe care prezintă comportamente anormale, cum ar fi alergarea fără țintă, ca și cum ar fi urmărit, clătinare, ascundere sau chiar căzături, membre rigide sau pierderea cunoștinței. Aceste stări de atac sunt înspăimântătoare pentru observatori, dar previziunea pe termen lung pentru câinii cu epilepsie idiopatică este în general pozitivă. Este important ca câinele să fie dus la consult veterinar pentru stabilirea diagnosticului corect și tratament.

Hipotiroidism: apare atunci când hormonul produs de glanda tiroidă este la un nivel anormal. Un semn ușor al acestei afecțiuni poate fi infertilitatea. Printre semnele mai evidente se enumeră obezitatea, deprimarea mentală, aplecarea pleoapelor, nivel redus de energie și cicluri neregulate de intrare în călduri. Blana câinelui începe să devină aspră iar părul începe să cadă, în timp ce pielea devine aspră și închisă la culoare. Hipotiroidismul poate fi tratat cu medicație zilnică care va continua pe tot parcursul vieții. Orice câine care primește tratament zilnic pentru tiroidă, poate trăi o viață plină și frumoasă.

Luxație patelară: Aceasta este provocată atunci când patela, care este formată din trei părți – femurul, patela și tibia – nu este aliniată corect. Poate fi provocată de un accident sau poate fi congenitală (prezentă la naștere). Luxația patelară poate fi ușoară, cu simptome minime sau absente, durere intensă și șchiopătare. Gradele severe de luxație patelară pot necesita intervenție chirurgicală.

Citește șiAmerican Cocker Spaniel – un câine sociabil și de încredere

Îngrijire

Pentru un Beagle este nevoie de o curte bine îngrădită. Afară, câinele Beagle trebuie să fie în față, atât în zona îngrădită cât și în zona liberă. Prin natura sa, este un rătăcitor, așadar, în cazul în care scapă – se întâmplă deseori în cazul acestor câini – trebuie să te asiguri că câinele are microcip implantat.

Tehnicile pozitive funcționează cel mai bine în cazul acestor animale. În cazul în care este tratat cu duritate și asprime, câinele va renunța pur și simplu. Majoritatea se vor arăta mai mult decât încântați să facă orice pentru o recompensă gustoasă.

În adolescență le place să alerge, să te însoțească în această activitate, dar nu se recomandă pentru el înainte de atingerea vârstei de 18 luni. La maturitate câinele Beagle poate deveni leneș, mulțumit să hoinărească/hiberneze toată ziua pe lângă casă. Acest lucru nu trebuie lăsat să se întâmple, deoarece această rasă este predispusă la obezitate.

Hrănire

Hrana zilnică recomandată: 3/4 – 1.5 măsuri de hrană uscată de cea mai bună calitate, divizată în două mese.

NOTĂ: Cantitatea de hrană administrată câinelui tău este în funcție de talie, vârstă, conformație fizică, metabolism și nivelul de activitate. Fiecare câine are nevoi individuale, necesarul de hrană diferă de la individ la individ. Calitatea hranei face diferența în viața câinelui.

Câinele se va menține în formă dacă este hrănit de două ori pe zi, măsurat, și hrana nu se va ține la discreție. Mijlocul câinelui trebuie să fie vizibil iar coastele trebuie simțite în momentul palpării, dedesubtul unui strat de mușchi. În cazul în care coastele câinelui sunt acoperite de grăsime, trebuie urmată o dietă.

Câinii Beagle fură mâncare :). Vor merge în cămară și vor face în fiecare zi mizerie dacă li se dă șansa. Câinele trebuie menținut în formă prin măsurarea hranei și hrănirea acestuia de două ori pe zi.

Recomandări 4pede

Produse potrivite: hrană uscată pentru câini

Vezi toate reducerile →

Mai citește